Am auzit multe discuții despre caracter în ultimul timp. O parte din ele chiar duceau totul la educația primită în primii 7 ani de viață iar alte discuții spuneau că totul se reduce la conștiință. Cert este că în urma ambelor variante se ajungea la câteva concluzii: caracterul nu se poate schimba, se poate schimba sau cum spun unii “mai sunt şi excepţii”. Este adevărat că educaţia pe care o primeşti îţi poate forma un caracter care să te ajute sau nu în viaţă, iar conştiinţa ţi-o faci în funcţie de ceea ce ţi s-a spus că e bine şi ce e rău când erai mic. Din acest punct de vedere lucrurile par foarte complicate, dar exact ultima concluzie potrivit căreia mai sunt şi excepţii ar putea să contrazică pe orcine spune că nu se poate schimba caracterul. Faptul că există copii crescuţi în orfelinate şi ajung să se integreze în societate, că unii criminali ajung să fie nişte persoane deosebite sau că oameni extraordinari ajung să fie nişte nenorociţi, ne arată că se poate schimba caracterul. Eu nu aş vrea să scot în evidenţă schimbarea caracterului în rău pentru că este foarte uşor să strici. Mai greu e să construieşti ceva. Aşadar mă voi axa pe schimbarea unui caracter greşit într-un caracter deosebit. Aproape majoritatea celor care vor citi acest articol bănuiesc că sunt creştini care cred într-o forţă supremă, creatoare şi într-un Eden, Rai, Paradis sau cum doriţi să îi mai spuneţi. Eu unul ştiu un lucru sigur: că nimeni nu va putea intra acolo cu un caracter îndoielnic, deoarece acolo nu va găsi ceea ce obişnuia el să facă şi în mod clar nu îi va plăcea. Plus de asta, nu ar putea să reziste în preajma lui Dumnezeu. Nu se poate să existe întuneric şi lumină în acelaşi moment. Aşadar, cei care vor să ajungă în Eden trebuie să se pregătească pentru a-l dobândi, trebuie să ajungă să se asemene cu Tatăl nostru cel ceresc. Această pregătire trebuie făcută treptat și împreună cu Dumnezeu care ne dă și voința și înfăptuirea, după cum stă scris în Filipeni 2:13. Dumnezeu ne spune cum trebuie să fim pentru ca să fim pregătiți pentru ziua când El va veni. Trebuie să fim plini de dragoste, iar atunci când vorbim despre dragoste ne ducem direct la 1 Corinteni 13. Dragostea e răbdătoare, este plină de bunătate, iartă și crede totul.

Un creștin care este plin de dragoste nu poate să fie nepăsător și nu poate să nu facă un bine atunci când are ocazia. În Matei 5:43-48, Dumnezeu mai subliniază odată cum trebuie să fie caracterul unui copil al lui Dumnezeu: să ne iubim aproapele dar și dușmanul, să binecuvântăm pe cei care ne blesteamă și să facem bine celor ce ne urăsc, pentru că dacă nu vom face toate acestea nu ne asemănăm cu Tatăl nostru. Ba chiar mai mult – ne asemănăm cu niște vameși. Trebuie să fim desăvârșiți după cum Tatăl nostru este desăvârșit.

Cum putem ajunge desăvârșiți? Prin lepădarea eu-lui și prin decizia de a-L lăsa pe Dumnezeu să-ți conducă viața, adoptând stilul de viață pe care Dumnezeu ți l-a propus deoarece știe că acesta este cel mai bun pentru tine.

Dacă totuși ne este greu să lepădăm eul, ar trebui să ne gândim că Isus a lăsat Cerul ca să ne dea fiecăruia șansa de a intra în Eden, iar asta deși nu eram vrednici de o așa jertfă. Ar trebui să avem și noi dragoste, răbdare și bunătate cu cei din jurul nostru, așa cum Dumnezeu are cu noi. Oare unde am fi fost noi dacă El nu era așa? Oare unde am fi noi, cum ar arăta lumea de astăzi dacă am avea dragoste, răbdare şi bunătate faţă de cei din jurul nostru, faţă de persoanele cu care intrăm în contact zilnic. Probabil că toată lumea ar dormi cu uşile deschise sau poate chiar le-ar scoate de tot.

Dacă am realiza că prin comportamentul nostru putem propăvădui Cuvântul, poate am fi mai responsabili. În Proverbe 15:1 stă scris că un răspuns blând potolește mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia, iar în Proverbe 25:15 spune: prin răbdare se înduplecă un voievod, iar o limbă dulce poate zdrobi oasele. Așadar, am putea da mărturie prin propria persoană. Chiar dacă vom fi descurajați de Satana și vom crede că este imposibil să ajungem desăvârșiți precum Tatăl nostru, trebuie să ne aducem aminte că niciun părinte nu ar fi în stare să ceară copilului său ceva imposibil. Cu atât mai mult Dumnezeu care știe ce a pus în noi și știe de ce suntem în stare atunci când Îl primim în viața noastră ca ajutor. Singuri nu putem face nimic deoarece noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, iar Satana prin viclenia lui de mii de ani, ne poate învinge.

Un alt aspect pe care nu trebuie să îl pierdem din vedere, este că  nu vom intra în Eden cu un caracter perfect, ci acea desăvârșire va fi atinsă în cer. Ceea ce trebuie însă să știm este că ultima noastră zi pe acest pământ, va fi exact ca prima zi în Edenul ceresc. De aceea trebuie totuși ca să ne apropiem de standardul impus de Isus, deoarece în prezența lui Isus nu poate rezista păcatul.

Să ne ajute Dumnezeu să Îl putem primi în viețile noastre și să aruncăm la gunoi eul nostru, astfel încât să putem fi niște copii ai lui Dumnezeu plini de dragoste, bunătate și răbdare, după cum Tatăl nostru este.

P.S: Atâta timp cât vrei poţi face orice. Prin perseverenţă şi rugăciune îţi poţi schimba caracterul!

Zilele astea am auzit vorbindu-se despre bârfă şi auzind căcine bârfeşte nu are nădejde, nu are speranţă, pe loc mi-a venit în cap o situaţie care este cam stânjenitoare când vine vorba de bârfă. Despre ce este vorba? Well, să zicem că o prietenă vine la tine şi îţi spune că îi place de persoana X, ştiind că tu cunoşti acea persoană. Tu, cunoscând persoana X şti că aceasta i-ar putea face rău prietenei tale deoarece are un caracter îndoielnic. Tu acum ce vei face?

1) Dacă îi spun că persoana X e aşa şi pe dincolo e bârfă.
2) Dacă nu îi spun cum este X va spune “ai ştiut cum e şi m-ai lăsat să pierd atâta timp, sentimente şi să sufăr…ce fel de prieten eşti tu?”.
3) Dacă alegi să îi spui doar “nu e de tine”, ea va continua şi va spune: “de ce? zi mai multe” …..de aici urmează bârfa.
4) Dacă pentru a evita bârfa şi alte întrebări îi spui că nu îl ştii vei minţi şi iar nu e bine.

Ce ai alege să faci? Dacă ai alta variantă spune-o

 Loading ...

Şti Doamne?
Eu ţi-am promis că o să merg cu Tine pân-la moarte
şi-aşa voi face.
Mai şti ceva?
Eu de mic umblu cu Tine şi învăţ tot ce mi-ai dat
şi nimeni nu va schimba asta vreodată.
Mai e ceva Doamne…
Eu nu ţi-am spus vreodată “să Te ferească Dumnezeu”
şi n-am Să-ţi spun asta nicând…
Eu niciodată n-am s-adorm când e mai important
Nu,nu sunt ca Petru…
Eu niciodată n-am să spun “nu Îl cunosc, n-am fost cu El!”
Nu Doamne, eu nu sunt ca Petru!
Şi niciodată cu sabia te voi păzi
pe nimeni eu nu voi răni
căci Doamne, eu nu sunt ca Petru!
Eu niciodată nu voi auzi cocoşul Doamne
şi niciodată nu voi plânge-amar căci Te-am trădat!
Eu Doamne, nu-s ca Petru!

Tu Petre ai gândit tot ce ai spus când te făleai?
Tu te-ai gândit când sabia ai scos-o?
Eu am să fiu mult mai atent ca tine
căci eu nu sunt ca tine!
Spune-mi Petre!
Tu te-ai gândit atunci când în grădin-ai aţipit
Că Domnul pentru tine-a suferit?
Eu n-am să fac ca tine Petre…
căci eu nu sunt ca tine!
Mai spune-mi Petre
când de Domnul te lăsai nu te-ai gândit
că ceru-ntreg pe tine te-a iubit?
Nu te-ai gândit de cine te-ai lăsat?
Eu nu-s ca tine Petre
Nu sunt ca tine!
Mai spune-mi Petre
Cum te-ai simţit când până-nzori cocoşul a cântat?
Ai regretat cele făcute cu adevărat?
Eu n-am să-jung pânăn-tracolo Petre
căci eu nu sunt ca tine!

Eu pe Domnul îl iubesc şi ca tine n-am să fac
căci ştiu pentru cine a luptat
eu nu-s ca tine Petre
şi totuşi semănăm…
Şi tu ai spus ce-am spus şi eu,
şi totuşi… ai fugit în faţa morţii
şi tu ai vrut ca după El să mergi mereu
şi totuşi… te-ai ascuns când tu ai dat de greu
şi tu ai vrut un sprijin ca să-I fi şi în clipele mai grele
şi totuşi ai adormit şi tu fără să vrei
Doamne sunt şi eu ca Petru?
Ce am să fac?
Te voi urma?
Te voi trăda?
Spune-mi Doamne…sunt ca Petru?

Cristi Creveniceanu – 11 iulie 2009

De ani de zile creştinismul a fost, este şi va fi cauza multor tulburări, revolte, discuţii interminabile şi chiar războaie. Religia este unul dintre acele aspecte sensibile în viaţa unui om care atunci când este atacat prin diferite afirmaţii, fac ca o persoană să reacţioneze în moduri cât se poate de imprevizibile. De multe ori reacţiile sunt virulente ajungându-se chiar la moarte de om şi culmea: totul în numele religiei care ar trebui să îndemne lumea la linişte, bunătate şi bucurie. Câteva mii de ani de creştinism nu au avut niciun rost pentru mulţi dintre creştinii de astăzi şi asta pentru că nu s-a învăţat mare lucru în acest timp. De când Hristos a murit pentru noi şi până astăzi lumea nu a învăţat mare lucru şi parcă este chiar mai rea. Bineînţeles că nu pot şti cu exactitate cât de rea ajunsese lumea atunci dar în mod clar astăzi răutatea şi agresivitatea tind să devină cuvinte de ordine în societatea de astăzi.

Nu m-aş mira ca în urma acestui articol să apară multe replici agresive şi multe persoane care să contrazică cele scrise de subsemnatul. De-a lungul anilor creştinii s-au contrazis din cauza religiilor pe diferite teme şi acestea nu sunt deloc puţine. De la ce e bine să faci şi ce nu, ce e bine să mănânci şi ce nu şi până la aspecte privind Judecata de apoi sau ziua de odihnă. Subiectul pe care această postare o vizează este ziua de odihnă, ziua a şaptea. Există contradicţii puternice din cauza acestei zile. Nu voi numii toate religiile deoarece sunt foarte multe şi nu cred că le-aş putea aminti pe toate aşa că voi da câteva exemple. Ortodocşii, catolicii, penticostalii, baptiştii au ca Sabat ziua de duminică deoarece Hristos a înviat duminica, evreii, adventiştii de ziua a şaptea şi adventiştiştii de ziua a şaptea mişcarea de reformă au ca Sabat ziua sâmbetei iar alţii precum martorii lui Iehova consideră că sabatul nu mai trebuie ţinut pentru că a fost desfiinţat de Hristos. Mai am auzit că în unele religii nu contează când ţi ziua de odihnă şi contează să ţi o zi pe săptămână oricare ar fi ea.

Până la urmă cum stau lucrurile? Pentru a elucida misterul nu avem decât o singură soluţie şi anume să consultăm Biblia. Dacă vom căuta sigur vom găsi ce căutăm.

8 Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.
9 Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău.
10 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
11 Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.   Geneza 20.8-11

Biblia spune că Domnul a sfinţit ziua de odihnă pentru că în ea s-a odihnit de toată lucrarea Sa. Deci nu pentru că în ea a înviat Hristos. De fapt sabatul exista dinainte de a fi răstignit Hristos deci cade argumentul bisericilor care păzesc duminica. Ortodocşii sunţin că odată cu jertfa de pe Golgota oamenii trăiesc prin Har şi nu prin lege şi că legea a fost desfiinţată.

Biblia spune:

Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un SEMN între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc. Ezechel 20:12

“Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Să nu care cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un SEMN după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc.  Exod 31 : 13

Aşadar sabatul a fost lăsat ca un semn între oameni şi Dumnezeu. Încă un argument împotriva religiilor care susţin că duminica trebuie ţinută deoarece atunci s-a născut Hristos. Se ştie că la data de 6 ianuarie  321 dHr, împăratul Constantin a schimbat calendarul punând duminica a şaptea zi a săptămânii ulterior Vaticanul a transferat sfinţenia sabatului din ziua de sâmbătă în ziua de duminică în anul 336 DHr în Conciliul de la  Laodiceea din  motivul susţinut şi de ortodocşi. De altfel catehismul răspunde la întrebarea:  “Care este ziua de Sabat?” foarte simplu: “Sâmbăta este ziua de Sabat.”

De altfel Biblia vorbeşte din nou:

El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp… de o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme.   Daniel 7: 25

Iată ce spune Biblia referitor la acest subiect. Biblia scrie clar de schimbarea sabatului de către om dinainte ca aceasta să se întâmple. Tot Biblia dă răspunsul şi în dreptul celor care susţin că după Golgota legea a fost desfiinţată.

Iar ca un final al articolului voi mai spune că tot Biblia ne aminteşte de faptul că Dumnezeu este neschimbător. Nu dă o lege pentru ca apoi să o anuleze.

Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. Iacov,1.17

Aşadar, după cum am văzut că în Noul Testament se găseşte clar că Sabatul nu fusese desfiinţat, versetul din Iacov 1.17 dovedeşte că Dumnezeu este neschimbător.

Se spune că o problemă nu vine niciodată singură. Cam aşa se întâmplă. Sunt nişte legi nescrise care se întâmplă vrând nevrând şi asta chiar are o logică. De cele mai multe ori când relaţia ta cu Dumnezeu nu merge tocmai bine calci de multe ori pe lângă şi bineînţeles că neascultarea unor sfaturi bune nu are cum să aibă urmări prea plăcute deoarece dintr-o problemă dai într-alta şi tot aşa dacă nu ţi cont de sfaturile bune. Se poate şi ca un credincios care în fiecare zi îşi ia timp pentru relaţia lui cu Dumnezeu să apară unele probleme deoarece Satana nu suportă să vadă copii Lui fericiţi şi încearcă să le spună “nu vezi că degeaba eşti cu Dumnezeu că tot ai probleme”. Există o diferenţă între aceste două categorii. Cei care s-au depărtat de Dumnezeu au nişte probleme datorate neascultării lor drept urmare au probleme din cauza lor şi abia când s-au depărtat prea mult încep să îşi dea seama şi încep să caute scăpare la Dumnezeu prin rugăciuni fierbinţi. În unele cazuri nu se mai gândesc deloc la Dumnezeu.

Cealaltă categorie, cei care au rămas lângă Dumnezeu dar au probleme, în mod sigur nu au probleme din cauza lor, ci problemele lor vin ca nişte încercări ale lui Satana pentru a dezamăgii dintre cei care au ales să Îi slujească Domnului. Aceştia însă ştiu că Dumnezeu este cu ei şi reuşesc cu mai multă uşurinţă să treacă peste problemele ivite decât cei care au greşit în urma neascultării. În momentul în care ai ales să calci o regulă cu siguranţă consecinţele nu vor întârzia să apară. Dacă ai trecut pe culoarea roşie a semaforului şi te-a lovit o maşină singurul vinovat pentru cele întâmplate eşti tu. Şi legile şi învăţăturile din Biblie au menirea de a ne proteja. Nicio lege nu vine pentru a strica sau pentru a face rău cuiva, cu atât mai mult legile lui Dumnezeu. Atunci când ai ales să minţi deşi şti că vor urma nişte consecinţe nu mai este vina nimănui decât a ta. De altfel orice minciună atrage după sine o alta şi tot aşa. La un moment dat ajungi să uiţi ce ai minţit la început şi lucrurile pot căpăta o întorsătură bruscă. O vorbă din popor spune că minciuna are picioare scurte. Şi asta are o explicaţie logică. Dincolo de faptul că Dumnezeu urăşte păcatul, Satana îl iubeşte, dar îl urăşte pe Dumnezeu şi pe om. După ce a reuşit să îl facă pe om să aleagă prost va încerca pe cât posibil să îl dea şi de gol pentru a putea face un scandal mai mare între oameni astfel reuşind să provoace mai mult rău. Cu cât mai mulţi cu atât mai bine.

Dacă fiecare în parte ar încerca să ţină la legile şi educaţia primită fără să se abată de la ele cu siguranţă oamenii s-ar scutii de multe probleme pe care de cele mai multe ori şi le produc singuri. O mică minciună care te obligă la o alta sau o invidie care te împinge să faci ceva ce nu ar fi trebuit să faci, de ruşine sau din orgoliu poţi să îţi provoci probleme mai multe decât ţi-ai fi imaginat vreodată. Să lăsăm problemele astea pe care ni le facem singuri şi să avem grijă doar problemele pe care nu le putem evita ş peste care ne ajută El să trecem.

Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” Geneza, 4.7