Comercial, Realităţi, România mea!, Umor
28 June 2010
Da’ chiar așa: care este asemănarea dintre un român și o sardină? Sunt mai multe dar eu mă gândesc la una în mod expre Hai să vă văd imaginația
Related Articles:
Știri OTV-iste
Just my lucky day!
Mică schimbare
Young and old
[Translate]
powered by
Atâtea posturi TV au apărut în ultimul timp încât e greu să le mai ți numărul, iar cum numărul lor e atât de mare trebuie să ai și personal angajat pe măsură. Dar cum e greu să găsești atâția oameni capabili pentru a lucra în televiziune e clar că printre …
Comercial, Realităţi, România mea!
19 June 2010
Ne aflăm într-un secol în care toată lumea vorbește de libertate, de posibilități și drepturi, iar asta la modul pozitiv. Foarte rar cineva are o altă părere și spune contrariul. Toată lumea își dorește libertatea, ceea ce e bine să o ai, toată lumea vorbește de posibilitățile pe care libertatea …
A trecut Festivalul de Creație AMiCUS de la Constanța și am vrut să particip cu o poezie măcar, iar ironia a făcut să nu am timp să mă gândesc nici măcar la un titlu de poezie. Până la urmă mi-am făcut timp să exploatez tema festivalului cu întârziere de o …
De curând a fost declarată drept cea mai frumoasă femeie din lume Julia Roberts. Astfel după ceva timp de invincibilitate Angelina Jolie a fost detronată, iar ca o ironie, Julia Roberts are ceva oarecum în comun cu Angelina: gura. Angelina are buze mari, Julia Roberts are gura mare cu totul …
Comentariile sunt de prisos la ceea ce urmează să vedeți așa că vă las să vedeți clipul.
Related Articles:
Știri OTV-iste
Cel mai bun duet solo
Timiditatea? Neeee!!!
Începe distracţia…
Ce înseamnă să fii prost şi să trăieşti printre oameni? (2)
[Translate]
powered by
Faptul că am văzut persoane descumpănite și care erau confuze în ultimul timp nu este singurul motiv pentru care scriu postarea aceasta. Am avut și o discuție cu ceva timp în urmă despre asta, dar nu prea am avut timp să mă mai ocup de blog. Așadar, să nu o …
Am auzit multe discuții despre caracter în ultimul timp. O parte din ele chiar duceau totul la educația primită în primii 7 ani de viață iar alte discuții spuneau că totul se reduce la conștiință. Cert este că în urma ambelor variante se ajungea la câteva concluzii: caracterul nu se …
Amintiri, Bucureşti, Copilărie, Realităţi, România mea!
7 February 2010
Știu că ninsorile astea fac multe probleme autorităților, oamenilor care abia ajung la serviciu, elevilor și studenților, bătrânilor dar mai ales nevoiașilor de pe străzi, dar eu mă bucur când mă uit pe geam și văd că ninge. Mă bucur când văd că s-a prelungit codul portocaliu pentru că asta …
Internet, Realităţi, România mea!, Scrisori
31 January 2010
Nu ştiu care a fost în ultima vreme lucrul de care aţi auzit voi vorbindu-se cel mai mult, dar eu unul oriunde mă aflam auzeam vorbindu-se despre Haiti. La TV, pe Internet, în maşină la radio, la biserică, în ziare, pe stradă, oriunde mă aflam auzeam despre Haiti. Astăzi însă …
Internet, Realităţi, România mea!, Umor
29 January 2010
Se spune într-o reclamă pe la televizor că lucrurile bune se întâmplă doar persoanelor responsabile. Responsabile de ce? De accidente? Prea multe nu vreau să spun acum, aşa că o să vă las pe voi să citiţi, (dacă o să reuşiţi), următoarea declaraţie făcută de “SUSEMATU”. …
Realităţi
24 January 2010
Stăteam şi mă gândeam ca tot omul pe la 2 noaptea şi mi-a venit în minte o situaţie şi chiar mi se pare ciudată tare. Nu ştiu cum, dar la ora asta mi s-a pus pata pe faza asta şi dacă nu scriu despre ideea asta când îmi aduc aminte, …
De multe ori când greşim faţă de cineva pentru o perioadă suntem indiferenţi, iar perioada asta ar putea fi pe termen nedeterminat dacă persoana faţă de care ai greşit nu s-ar comporta ca atare. Când vezi că persoana faţă de care ai greşit începe să îţi arate că s-a supărat …
Nu cred că are rost o clasificare a lor deoarece din multele lucruri studiate de om, pot spune cu siguranţă că sentimentele cu greu pot fi cuprinse în nişte clasificări banale. Sentimentele sunt prezente în toate acţiunile de zi cu zi ale omului şi se găsesc în orice fiinţă vie. …
Cine să trăiască? Cine să trăiască? LA MULŢI AAAAANI! Blogu’ să trăiască, blogu’ să trăiască, LA MUUUULŢI AAAAANI! Exact azi blogul face 2 anişori. Dacă anul trecut mi-am amintit de aniversarea lui abia după ce aceasta trecuse, anul ăsta mi-am amintit din timp. Bine că era gata gata să ratez …
Zilele astea am auzit vorbindu-se despre bârfă şi auzind căcine bârfeşte nu are nădejde, nu are speranţă, pe loc mi-a venit în cap o situaţie care este cam stânjenitoare când vine vorba de bârfă. Despre ce este vorba? Well, să zicem că o prietenă vine la tine şi îţi spune …
Până astăzi nu a fost niciun banner, afiş sau spot eelctoral care să mă facă să zâmbesc pentru că nici nu mă aşteptam să văd vreunul care să mă convingă de capacităţile vreunui candidat atâta timp cât toate îl vizează pe celălalt candidat şi uite aşa Băse şi Geoană îşi …
Spuneam ultima dată că aveam ceva prieteni, nu mulţi dar numai buni pentru începuturile socializării mele care cu timpul avea să ia aspecte interesante. De ce spun asta? Cine mă cunoaşte ştie Cunosc în prezent muuuulte persoane încât dacă aş vrea să fac o listă cu toate persoanele …
Într-o săptămână va începe perioada de campanii electorale ale partidelor care şi-au înscris reprezentanţii la Preşedenţia României. La câte promisiuni fac ei şi de care tot românul s-a săturat şi pe care nimeni nu le mai crede va fi o altă perioadă în care să te minunezi de care ştie …
Comercial, Realităţi, România mea!, Umor
15 October 2009
Am trăit s-o văd şi p-asta! Mai exact, am trăit s-o spun şi p-asta! Nu am crezut vreodată în viaţa mea să îmi fie dor de România! Astăzi mi-a fost dor de România deşi am fost plecat doar pentru câteva ore din ţară. Ţara de care chiar aveam o părere …
Sau “când prostia merge prea departe”. Când mă uitam la clipul următor mă gândeam până unde or să meargă cei doi cu prostia. Răspunsul a fost mai mult decât o surpriză.
Related Articles:
Știri OTV-iste
Cel mai bun duet solo
Timiditatea? Neeee!!!
Începe distracţia…
Ce înseamnă să fii prost şi să trăieşti printre oameni? …
În ultimul timp, aş putea spune chiar că în ultimii ani, mai toată mass-media este ciudată dacă nu o ia treptat spre nebunie. O nebunie dictată de interesul numit BAN. Fie că citeşti un ziar, fie că te uiţi la T.V., fie că asculţi la radio sau navighezi pe Internet, …
Cartea recordurilor, Comercial, Internet, Realităţi
6 September 2009
Se ştie că în ziua de astăzi se fac tot mai multe topuri în diferite domenii. Unul dintre domeniile în care se fac destul de des clasamente este domeniul ingineresc. Un asemenea top arată în genul următor:
Locul 21: Pentru cel mai mare excavator din lume.
Excavatorul este conceput de firma Krupp …