A trecut mult timp de când nu am mai postat niciun clip video pe blog. De altfel nici nu mai știu exact cât timp. Multe fete spun despre băieți că sunt așa și pe dincolo, că vorbesc mult dar nu spun nimic, ba că vorbesc când nu trebuie, ba că nu vorbesc deloc, ba că nu știu să vorbească, etc, etc. De fapt ei știu să vorbească, știu să asculte, știu să respecte, știu să și să. De ce însă nu le dovedesc fetelor contrariul? Pentru că indiferent ce ar face nu este suficient pentru ele. Ask for more? Roll the video 
De multe ori când greşim faţă de cineva pentru o perioadă suntem indiferenţi, iar perioada asta ar putea fi pe termen nedeterminat dacă persoana faţă de care ai greşit nu s-ar comporta ca atare. Când vezi că persoana faţă de care ai greşit începe să îţi arate că s-a supărat apare şi sentimentul de vinovăţie. Este adevărat că există şi categoria nesimţiţilor care nu vor simţi vreodată acest sentiment, dar în general lumea simte acest sentiment de vinovăţie şi se duce să îşi ceară scuze ori iertare. Sunt tot mai puţini cei care îşi cer iertare majoritatea alegând să îşi ceară scuze. Diferenţa dintre cele două fiind destul de mare. Când îţi ceri iertare îţi atribui vina şi ştii că ai greşit, dar când spui că îţi ceri scuze dai vina pe împrejurări şi drept urmare încerci să spui că nu a fost vina ta dar totuşi “hai să îţi ceri scuze să ştii că măcar ai făcut ceva”.
Acum urmează o etapă care ne înşeală amarnic. După ce ne ducem să ne cerem scuze sau iertare, după caz, ne aşteptăm ca toate lucrurile să revină la normal ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca un fel de abracadabra al copiilor. Ne aşteptăm ca un “îmi pare rău” sau “iartă-mă” să facă magie şi să şteargă totul cu buretele. Lucrurile nu stau chiar aşa. Chiar dacă persoana faţă de care ai greşit te-a iertat sau ţi-a acceptat scuzele asta nu înseamnă că datoria ta s-a terminat aici. Eu unul cred că lucrurile sunt mult mai complexe deoarece aici intervin şi nişte principii. Să dau un exemplu.
Cineva s-a comportat faţă de tine cum nu trebuia apoi presat de sentimentul de vinovăţie vine şi îşi cere iertare. Tu îl ierţi dar apoi îi spui că nu poţi accepta oferta pe care ţi-o propune ca semn de reconciliere. Să dezvolt principiile de care vorbeam. De cele mai multe ori reconcilierile, care au apărut de curând în lumea modernă, nu sunt altceva decât nişte compromisuri pe care o persoană le face cu gândul că poate îl convinge că îi pare rău de un anumit gest. Partea mai urâtă nu este faptul că face un compromis, ci că îl face tot din obligaţie. Aşadar, de ce ai accepta un dar venit din obligaţie? Eu unul nu l-aş accepta chiar dacă faţă de acea persoană nu aş mai avea niciun resentiment.
Alt motiv pentru care nu aş accepta un gest bun venit la momentul de iertare este că dacă aş accepta acel compromis i-aş da acelei persoane de înţeles că dacă spune un “îmi pare rău “se rezolvă toate datele problemei. Tocmai asta nu se întâmplă. De aceea refuz civilizat pentru ca data viitoare când se va mai confrunta cu aceiaşi situaţie să poată învăţa ceva din greşelile trecutului. Altfel le va repeta cu un secces răsunător.
Ar mai fi un ultim motiv pentru care nu aş accepta. Probabilitatea de a greşii a 2 a oară faţă de mine într-un mod şi mai urât este destul de mare şi prin acest refuz i-aş transmite următorul mesaj: “rezolvă-ţi problemele şi apoi mai discutăm”. Toate aceste lucruri însă nu duc la concluzia că nu l-am iertat. Pot să iert pe cineva însă aştept să văd şi ceva schimbări din partea celui în cauză. Cum spunea şi Caragiale: e vorba de prinţipuri. Adevărat este că şi iertarea este un principiu dar dacă prin aplicarea principiilor imediat următoare acestea ajută pe cel în cauză atunci trebuie aplicate.
Aşadar, atunci când ştii că ai greşit faţă de cineva nu te aştepta ca un simplu “îmi pare rău” să schimbe lucrurile. Lucrurile doar încep să se schimbe cu un “îmi pare rău” iar continuarea este mai importantă.
Nu cred că are rost o clasificare a lor deoarece din multele lucruri studiate de om, pot spune cu siguranţă că sentimentele cu greu pot fi cuprinse în nişte clasificări banale. Sentimentele sunt prezente în toate acţiunile de zi cu zi ale omului şi se găsesc în orice fiinţă vie. Personal consider că până şi gândacii de bucătărie au sentimente. Când simt pericolul caută un loc cât mai sigur. Albinele când simt inamici care ar putea dăuna familiei, acţionează conduse fiind de sentimente. Oamenii care sunt şi mai cerebrali şi au conştiinţă, pot cugeta şi pot alege între bine şi rău, (sau cel puţin ar trebui să poată), este condus de sentimente într-o manieră şi mai clară decât animalele şi insectele. Aş putea spune chiar că sentimentele stau la baza acţiunilor. Şi totuşi, sentimentele ce sunt? Deşi spuneam că sentimentele nu pot fi cuprinse în clasificări, singura clasificare la care m-aş încumeta să o fac împarte sentimentele în două: sentimente pozitive şi sentimente negative.
Din experienţa pe care am acumulat-o până acum în viaţă pot spune cu totală siguranţă, că sentimentele pozitive nu pot fi ţinute înăuntru oricât am încerca. Nu le putem pune în lesă sau într-o colivie de oţel. Mai devreme sau mai târziu ele vor ieşi singure la suprafaţă. De cele mai multe ori sentimentele pozitive sunt strâns unite de ceea ce noi numim IUBIRE. Sunt manifestarea acestei stări, iar mie îmi place să spun că dacă iubirea nu are termen de valabilitate atunci nici sentimentele nu au termen de valabilitate. Eu nu am auzit pe nimeni care spre exemplu a simţit ani de zile sentimentul de dragoste, sentimentul de a oferi vieţii sensul de “NOI” în loc de “EU”, să ajungă să spună că nu mai simte sentimentul. Că mai sunt persoane care susţin asta, este aceiaşi teorie care se poate aplica şi multor “atei”. În sinea lor sentimentul ăsta există doar că încearcă să îl omoare. Dacă încerci să ascunzi sentimentele pozitive cu timpul ele se vor acumula şi îţi vor face rău, dar în final tot vor ieşi la iveală cumva.
Sentimentele negative sunt şi ele de altfel la baza multor acţiuni din păcate acţiuni care amintesc mai mult de regnul animal. Tocmai ce spuneam că şi ele au sentimente. Spre deosebire de sentimentele pozitive, chiar se recomandă ascunderea sentimentelor deoarece acest lucru te poate conduce la decizii ce pot să te ajute foarte mult şi să îţi formezi caracterul.
Toate sentimentele sunt prezente în om încă de la început. Ne naştem cu ele. Diferenţa în viaţă o va face mediul de viaţă în care ai crescut în primii 7 ani de viaţă. Dacă exemplele tale au fost demne de urmat atunci în dreptul tău sentimentele pozitive vor avea un factor decizional în cele mai multe cazuri, iar dacă mediul în care ai crescut a fost unul nociv cu siguranţa acest lucru se va reflacta în mod megativ asupra diciziilor tale şi implicit asupra modului în care sentimentele îţi conduc viaţa. Sentimentele pot fi dobândite pe parcurs dar este foarte greu ca acestea să ia locul celor care au avut câştig de cauză la începutul vieţii. Spre exemplu: un copil care a crescut la casa de copii sau pe stradă cu siguranţă nu îi va fi uşor să ia cele mai bune şi cele mai corecte decizii. Foarte puţini copii care cresc într-o casă de copii până la 18 ani reuşesc să se integreze în societate ca şi cum nu ar fi plecat de la început cu un dezavantaj. De asemenea, un copil care a avut cele mai bune exemple lângă el, este mai greu să se depărteze de la învăţăturile părinteşti. Întotdeauna sunt excepţii, dar aceste excepţii nu formează o regulă. Bineînţeles că trebuie să ţinem cont de aceste excepţii.
Ce aş vrea să subliniez prin această postare? Păi sunt mai multe lucruri.
- Dacă sunteţi părinţi acordaţi cea mai are importanţă educaţiei copiilor. Creşteţi copiii într-un spirit cât mai optimist şi condus de moralitate şi dreptate.
- Sentimentele odată dobândite pot fi foarte greu de schimbat. Nu poţi spune azi “Te iubesc” şi mâine “Te urăsc”. Ca să se ajungă aici este nevoie de foarte mult timp dar şi de mai multe probleme nerezolvate la timpul lor.
- Sentimentele pozitive nu pot fi ascunse. Nu încercaţi pentru că vă veţi face rău. Dacă nu mă credeţi nu aveţi decât să experimentaţi.
- Sentimentele negative, trebuie îmblânzite oricât de mult timp ar dura. Este un bine pe care fiecare îl poate face pentru el.
- Sentimentele nu au termen de valabilitate.
De obicei nu visez. Dacă se întâmplă să visez, visez foarte rar şi atunci sigur visez doar ficţiuni. De fapt, noaptea nu visez, cu ochii deschişi însă visez. Asta mi se întâmplă des, poate prea des, dar nu văd o problemă în asta mai ales că fac foarte bine diferenţa între vis şi realitate. Şi totuşi îmi place să visez cu ochii deschişi. Noaptea nu îţi poţi controla visele..ziua da. Poţi să visezi ce vrei, cum vrei, când vrei şi cât vrei şi să nu mai spunem că poţi visa şi aproape oriunde. Cu ochii deschişi îmi place să visez pentru că ajung oriunde în doar câteva secunde. V-aţi imaginat vreodată cum ar fi să mergeţi printre dorinţele celor din jurul vostru? Să te plimbi pe stradă şi să vezi în fiecare om care trece pe lângă tine întruchipate în fiinţe, dorinţele acelor persoane. Să mergi pur şi simplu şi să vezi ce îşi doreşte lumea să se întâmple în viaţa lor. Să mergi printre dorinţele oamenilor să le observi, dar tu să fi singur capabil de lucrul acesta. Atâtea dorinţe şi foarte probabil multe dintre ele chiar comune şi cu un grad foarte greu de realizare. Ca să fac lucrurile să fie şi mai interesante, după ce ai observat dorinţele fiecăruia să ai capacitatea de a ştii dacă acea persoană îşi va împlini acele dorinţe sau nu.
Putem să mai complicăm puţin lucrurile? Sigur că da. Să zicem că după aceste două abilităţi ai şi o limită: nu poţi vedea în dreptul persoanei tale dacă dorinţele tale se vor împlini. Este normal să ştii ce îţi doreşti dar să nu ştii ca în cazul celor pe care îi întâlneşti zilnic, dacă în dreptul tău se vor împlini dorinţele. Am fi putut spune că i-ai putea întreba pe alţii despre viitorul dorinţelor tale, dar am menţionat deja: doar tu ai cele două capacităţi. Cred că ar fi interesant ca lucrurile să se întâmple aşa. De ce? Păi hai să vedem. Ai ocazia de a vedea ce îşi doresc oamenii şi totodată să vezi în ce măsură aceste dorinţe se împlinesc şi mai exact care din ele se împlinesc. Tu ai ştii ce dorinţe ai şi ai putea face o logică prin comparaţie şi ai putea să observi că unele dorinţe se împlinesc, iar altele nu. Ar putea fi util acest exerciţiu deoarece ne-ar ajuta să nu ne mai pierdem timpul cu toate dorinţele inutile şi chiar ne-ar ajuta să ne punem dorinţe care au un grad mai mare de realizare şi nu doar nişte S.F-uri demne de cinematografia americană.
P.S: În timpul facultăţii mă trezeam în mijlocul examenelor cu gândul la următoarea trăznaie: cum ar fi dacă ar fi îndeajuns să pun mâna pe cartea de lângă mine şi să ştiu tot ce este în ea pentru un timp de 30 de secunde, fără a o deschide, şi apoi să o reating până când pot rezolva subiectele. Nimeni nu ar bănui că am copiat 
