Caracterul: îl pot schimba?
Am auzit multe discuții despre caracter în ultimul timp. O parte din ele chiar duceau totul la educația primită în primii 7 ani de viață iar alte discuții spuneau că totul se reduce la conștiință. Cert este că în urma ambelor variante se ajungea la câteva concluzii: caracterul nu se poate schimba, se poate schimba sau cum spun unii “mai sunt şi excepţii”. Este adevărat că educaţia pe care o primeşti îţi poate forma un caracter care să te ajute sau nu în viaţă, iar conştiinţa ţi-o faci în funcţie de ceea ce ţi s-a spus că e bine şi ce e rău când erai mic. Din acest punct de vedere lucrurile par foarte complicate, dar exact ultima concluzie potrivit căreia mai sunt şi excepţii ar putea să contrazică pe orcine spune că nu se poate schimba caracterul. Faptul că există copii crescuţi în orfelinate şi ajung să se integreze în societate, că unii criminali ajung să fie nişte persoane deosebite sau că oameni extraordinari ajung să fie nişte nenorociţi, ne arată că se poate schimba caracterul. Eu nu aş vrea să scot în evidenţă schimbarea caracterului în rău pentru că este foarte uşor să strici. Mai greu e să construieşti ceva. Aşadar mă voi axa pe schimbarea unui caracter greşit într-un caracter deosebit. Aproape majoritatea celor care vor citi acest articol bănuiesc că sunt creştini care cred într-o forţă supremă, creatoare şi într-un Eden, Rai, Paradis sau cum doriţi să îi mai spuneţi. Eu unul ştiu un lucru sigur: că nimeni nu va putea intra acolo cu un caracter îndoielnic, deoarece acolo nu va găsi ceea ce obişnuia el să facă şi în mod clar nu îi va plăcea. Plus de asta, nu ar putea să reziste în preajma lui Dumnezeu. Nu se poate să existe întuneric şi lumină în acelaşi moment. Aşadar, cei care vor să ajungă în Eden trebuie să se pregătească pentru a-l dobândi, trebuie să ajungă să se asemene cu Tatăl nostru cel ceresc. Această pregătire trebuie făcută treptat și împreună cu Dumnezeu care ne dă și voința și înfăptuirea, după cum stă scris în Filipeni 2:13. Dumnezeu ne spune cum trebuie să fim pentru ca să fim pregătiți pentru ziua când El va veni. Trebuie să fim plini de dragoste, iar atunci când vorbim despre dragoste ne ducem direct la 1 Corinteni 13. Dragostea e răbdătoare, este plină de bunătate, iartă și crede totul.
Un creștin care este plin de dragoste nu poate să fie nepăsător și nu poate să nu facă un bine atunci când are ocazia. În Matei 5:43-48, Dumnezeu mai subliniază odată cum trebuie să fie caracterul unui copil al lui Dumnezeu: să ne iubim aproapele dar și dușmanul, să binecuvântăm pe cei care ne blesteamă și să facem bine celor ce ne urăsc, pentru că dacă nu vom face toate acestea nu ne asemănăm cu Tatăl nostru. Ba chiar mai mult – ne asemănăm cu niște vameși. Trebuie să fim desăvârșiți după cum Tatăl nostru este desăvârșit.
Cum putem ajunge desăvârșiți? Prin lepădarea eu-lui și prin decizia de a-L lăsa pe Dumnezeu să-ți conducă viața, adoptând stilul de viață pe care Dumnezeu ți l-a propus deoarece știe că acesta este cel mai bun pentru tine.
Dacă totuși ne este greu să lepădăm eul, ar trebui să ne gândim că Isus a lăsat Cerul ca să ne dea fiecăruia șansa de a intra în Eden, iar asta deși nu eram vrednici de o așa jertfă. Ar trebui să avem și noi dragoste, răbdare și bunătate cu cei din jurul nostru, așa cum Dumnezeu are cu noi. Oare unde am fi fost noi dacă El nu era așa? Oare unde am fi noi, cum ar arăta lumea de astăzi dacă am avea dragoste, răbdare şi bunătate faţă de cei din jurul nostru, faţă de persoanele cu care intrăm în contact zilnic. Probabil că toată lumea ar dormi cu uşile deschise sau poate chiar le-ar scoate de tot.
Dacă am realiza că prin comportamentul nostru putem propăvădui Cuvântul, poate am fi mai responsabili. În Proverbe 15:1 stă scris că un răspuns blând potolește mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia, iar în Proverbe 25:15 spune: prin răbdare se înduplecă un voievod, iar o limbă dulce poate zdrobi oasele. Așadar, am putea da mărturie prin propria persoană. Chiar dacă vom fi descurajați de Satana și vom crede că este imposibil să ajungem desăvârșiți precum Tatăl nostru, trebuie să ne aducem aminte că niciun părinte nu ar fi în stare să ceară copilului său ceva imposibil. Cu atât mai mult Dumnezeu care știe ce a pus în noi și știe de ce suntem în stare atunci când Îl primim în viața noastră ca ajutor. Singuri nu putem face nimic deoarece noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, iar Satana prin viclenia lui de mii de ani, ne poate învinge.
Un alt aspect pe care nu trebuie să îl pierdem din vedere, este că nu vom intra în Eden cu un caracter perfect, ci acea desăvârșire va fi atinsă în cer. Ceea ce trebuie însă să știm este că ultima noastră zi pe acest pământ, va fi exact ca prima zi în Edenul ceresc. De aceea trebuie totuși ca să ne apropiem de standardul impus de Isus, deoarece în prezența lui Isus nu poate rezista păcatul.
Să ne ajute Dumnezeu să Îl putem primi în viețile noastre și să aruncăm la gunoi eul nostru, astfel încât să putem fi niște copii ai lui Dumnezeu plini de dragoste, bunătate și răbdare, după cum Tatăl nostru este.
P.S: Atâta timp cât vrei poţi face orice. Prin perseverenţă şi rugăciune îţi poţi schimba caracterul!
Știu că ninsorile astea fac multe probleme autorităților, oamenilor care abia ajung la serviciu, elevilor și studenților, bătrânilor dar mai ales nevoiașilor de pe străzi, dar eu mă bucur când mă uit pe geam și văd că ninge. Mă bucur când văd că s-a prelungit codul portocaliu pentru că asta înseamnă ninsoare. Îmi place când văd totul alb. Asta poate și pentru motivul că nu se mai vede mizeria orașului, însă cel mai mult îmi place când văd totul alb pentru că îmi vin în minte iernile din trecut când totul era alb. Străzile în special, iar copiii se bucurau că nu îi mai deranjează nicio mașină în timp ce se dăteau pe derdeluș în mijlocul străzii. Și nu orice derdeluș. Un derdeluș lung de vreo 15 metri în care îți făceai freza, iar după ce derdelușul era desăvârșit în urma aruncării apei pe zăpadă, urma binemeritata bătaie cu zăpadă după ce făceam cazemate pe care bineînțeles le stropeam cu apă pentru a îngheța și a fi rezistente în războiul care urma să înceapă. Să-mi fie cu iertare dar eu mă bucur când văd străzile albe și orașul acoperit de alb. Măcar iarna Bucureștiul pare că e un oraș frumos 